“Boala ca sansa”, se adreseaza atat oamenilor bolnavi, cat si specialistilor din domeniul medicinei sau psihologiei.
Cartea ne aduce in prin plan, legatura extrem de stransa si directa intre psihicul nostru si corpul nostru fizic. Acestea doua sunt o unitate care functioneaza interdependent, se autoregleaza si autodisciplineaza. Constientizam simptomele bolii de care suferim dar nu si cauzele. Cauzele traiesc undeva, ascuns, in inconstient, iar noi, ca societate moderna, industrializata, corporalizata, nu mai permitem individului timp pentru interiorizare. Astazi, “time is money” dar am uitat ca, each second has a price. Cartea incepe prin a ne invita sa constientizam “oda” pe care zilnic, noi o aducem capului, ca parte superioara a corpului uman. Conform culturii orientale, corpul uman poate fi impartit din punct de vedere energetic in partea superioara si partea inferioara, la mijloc aflandu-se spatiul inimii. Daca la inceputuri, oamenii se bazau pe instinct, pe senzatii, lasandu-se condusi de inima, odata cu evolutia, capul a preluat puterea in corp. Astazi, inima reuseste sa recastige puterea doar atunci cand omul este indragostit iar acest fapt este punctat de cei din jur prin expresii ca: “si-a pierdut capul”, “i-a sucit capul”, ca si cand iubirea ar fi rezultatul unui deficit de functionare al creierului. Astazi, folosim proverbe precum: “Daca te arde la inima, capul trebuie sa aduca apa”, ca si cand cele doua ar fi intr-o lupta permanenta pentru preluarea controlului corpului uman. Autorul merge mai departe, pana la a ne sugera ca, multe afectiuni psihosomatice sunt rezultatul acestui razboi civil si exemplifica in mod direct legatura dintre lipsa hranirii inimii cu sentimente care duce la lipsa hranirii ei cu sange si in final la infarctul miocaric. Autorul acorda cancerului, ca “eveniment mult prea complex”, un intreg capitol. “Niciun alt tablou patologic nu face legatura dintre trup, suflet, spirit si societate atat de clara precum cancerul.” Ruediger explica, cu argumente medicale, atituinea egoista a celulei canceroase, prin pofta ei nestavilita de crestere continua, extindere si acaparare. Ea are un parcurs rapid si lipsit de scrupure, neglijand nevoile organismului din care provine, profitand de pe urma celulelor vecine si “lasand in urma” proprii parinti si chiar copii. Celula devine brusc independenta, incalca 2 toate regulile,”spulbera fara retineri tabuurile”, punand pret doar pe propria crestere. Am fi tentati sa credem ca, pacientul bolnav de cancer a dezvoltat un astfel de comportament la nivel celular, ca rezultat al propriului comportament in societate. In realitate, boala apare ca o compensare a modelelor comportamentale refulate. Pacientul bolnav acum de cancer, a trait reprimandu-si complet toate nevoile personale, ignorandu-se pe sine si propriile dorinte, a mers pana la a isi reprima complet “nu numai abaterile sufletesti ci si cele fizice”, si asa se explica cum el, dintr-o persoana sanatoasa tun, a ajuns bolnav de cancer. A fost preocupat sa isi indeplineasca rolurile zilnice, sa ii multumeasca pe ceilalti, sa nu incalce normele si regulile, ignorand propria sa dezvoltare, iar “cancerul este expansiunea cufunata in umbra a sinelui” cat si o dragoste de sine “cufundata in umbra”. Se poate ajunge pana intr-acolo incat, la aflarea diagnosticului,
“Unii relateaza despre o anumita usurare, pentru ca astfel scapa de orice responsabilitate”. Personalitatea tipica de cancer, este in multe privinte un model”,in sensul in care,“…este deloc egoista, ci altruista si saritoare, punctuala si ordonata”.
De cele mai multe ori, el este un om de success, realizat din perspectiva normelor societatii moderne insa, paradoxal, acest succes ascunde o lipsa profunda de stima fata de sine si o depresie care se poate accentua la fiecare actiune considerata esec. Pacientul oncologic este, de regula, alienat de sine incepand de la reperele originii sale, pana la perspectiva propriei dezvoltari spiritual, el rataceste in lumea dualitatilor. Ca un vulcan care erupe, intreaga fiinta a pacientului, de la nivel celular pana la nivel spiritual, isi cere acum drepturile si face asta intr-un mod primitiv. Ruediger consiera ca, “…daca principiile transformarii, ale autorealizarii si ale impunerii vointei sunt traite acum pe plan spiritual-sufletesc si devin vizibile pe plan social, planul corpului este despovarat” si asta face loc vindecarii. Putem concluziona ca aceasta boala poate fi consierata o invitatie la introspectie si dezvoltare spirituala. Cancerul nu este o condamnare la moarte decat in masura in care individual s-a autoconamnat deja, inainte de instaurarea bolii fizice si nu este vorba doar despre o moarte fizica ci despre o moarte intru totul. Altfel, paradoxal, cancerul este o oportunitate de reamintire a individului despre sine, o intoarcere la cele mai profunde origini pentru o dezvoltare culminanta; ca atunci cand mergi cu spatele doar pentru a iti lua avant sa sari mai mult, mai departe, in fata. In capitolele urmatoare, autorul face o analiza mai amanuntita, pe parti ale corpului. Se face referire la cauzele psihologice ale diferitelor boli fizice. Fiecare boala corporala are o tema; fiecare bolnav are de invatat o lectie din boala sa. Boala este vocea Sinelui neglijat, care cere 3 atentia noastra. Medicina alopata ne ajuta sa vindecam simptomele dar, daca bolnavul nu isi invata lectia, daca nici acum nu asculta vocea Sinelui, boala nu poate fi complet vindecata si alte simptome vor aparea. Gandurile si sentimentele reprimate, neexteriorizate, raman in noi si atunci cand sunt prea multe astfel de reprimari, bola apare ca indicator ca “ceva a fost inghesuit in constiinta si impins in trup”. “Cu toate ca fata este singura parte a corpului pe care, in cercul civilizatiei noastre, o aratam lumii neinvaluita, acel chip pe care il aratam este numai rareori adevaratul nostru chip” si pentru asta trebuie sa platim cu sanatatea noastra pentru ca, nu numai lipsa de actiune care duce la reprimari si refulari ne imbolnaveste corpul dar si actiunile contrare sentimentelor sau creintelor noastre ne vor impovara, ne vor “sfasia in doua “personalitatea, se va crea un conflict intrapsihic ca un razboi civil iar cel ce are de pierut cel mai mult este terenul pe care se duce lupta, corpul acelui razboi intrapsihic. In astfel de conitii de reprimare, refulare sau de razboi civil este limpede ca nu poate fi loc de dezvoltare spirituala. Nu poti ajunge la etajul zece cu un lift blocat la etajul unu. Ori menirea fiecaruia dintre noi este aceea de a se dezvolta spiritual asa cum o floare creste si infloreste. Atunci cand aceste blocaje persista pe o perioaa delimitata de timp, pana cand indiviul le identifica si gaseste solutia ele afecteaza numai un anumit organ coresponent. Cand insa aceste blocaje devin continue si nelimitate ca timp, pentru ca individul fie nu le-a dat importanta, fie nu gaseste solutii, ele risca sa fie asimilate intr-un comportament uzual si astfel consier ca poate aparea cancerul. Ultimul capitol al primei parti a cartii este dedicat explicarii procesului de imbatranire intr-o societate in care ” Cei mai multi oameni vor azi, ce-i drept,sa ajunga cat se poate de batrani, dar nimeni nu vrea sa fie batran ”. Asistam la dezvoltarea unei intregi industrii cosmetice, farmaceutice si medicale de incetinire a procesului de imbatranire si chiar de reversare a lui. In astfel de conditii in care zilnic auzim de creme, pastile, operatii si alte descoperiri antiimbatranire, intelegem ca, a fi batran devine un handicap. Pe de alta parte am vrea sa traim cat mai mult. Acest paraox creaza in noi blocaje si opreste dezvoltarea fireasca a Sinelui. O dezvoltare ascendenta a acestuia inseamna acceptarea fiecarei faze a vietii noastre, inclusiv imbatranirea corpului. Ruediger consiera ca in prima parte a vietii ne dezvoltam preponderent fizic pentru ca in a doua parte sa se impuna ” Trecerea de la dezvoltarea exterioara la cea 4 interioara…” pentru ca ”drumul spre casa al sufletului se vesteste”. Orice impotrivire de la acest curs firesc al vietii, duce la blocaje si apoi la probleme medicale pentru ca “Ceea ce nu vrem sa realizam in constiinta, traim cu atat mai cras in corp” si in acest sens ne sunt descrise mai multe tipuri de probleme medicale dar cea care evientiaza cel mai bine este este boala Alzheimer in care individual regreseaza complet intorcandu-se in primele staii infantile.
“Tabloul bolii apare mereu in a doua jumatate a vietii, deci in perioada revenirii si a intoarcerii spre lumea launtrica. Interpretarea simtomelor ne trimite la relatia cu drumul dezvoltarii si arata cum legatura cu acest drum s-a pierdut, respectiv a fost deplasata in corp. Cerinta crestina de a deveni din nou precum copiii s-a scufunat in umbra, cei agresati devin infantili si regreseaza la modul concret ”
Ne nastem din unitate, ne dezvoltam intr-o lume a dualitatilor tanjind mereu dupa unitate si in mod paradoxal, atunci cand suntem aproape de ea, de intoarcerea la unitate, ne speriem si facem orice pentru a ramane in dualitate. A doua parte a cartii ne ajuta sa ne formam o idee despre filisofia semnificatiei si interpretarii bolilor. Se face o paralela intre medicina antica, bazata pe stiinta ritualurilor si cea moderna, care a cunoscut o evolutie chimica prin tratarea rapida a simptomelor dar s-a indepartat de la procesul ritualic atat de necesar vindecarii cauzei. Azi, in domeniul medical, sunt inca pastrate in mod substitutiv unele dintre vechile ritualuri dar s-a pierdut simbolistica lor si odata cu ea, incarcatura emotionala ce da valoarea ritualului. “Ritualurile nu sunt logice, ci simbolice…”.Ritualurile sunt necesare ca puncte de reper in dezvoltarea noastra. Cred ca cel mai bun exemplu poate fi nunta cu toate ritualurile ei prin care atat mirele cat si mireasa constientizeaza trecerea intr-o alta etapa a vietii fiecaruia si amandoura deopotriva.
In antichitate, bolnavii plecau la drum spre temple si ajunsi acolo erau supusi la mai multe ritualuri, timp indelungat, fiind astfel pregatiti pentru ritualul suprem care avea ca final gasirea solutiei. Bolnavul “…se intindea in acea noapte speciala, in acest loc special al templului, in timp ce atmosfera era pregatita printr-o lumina corespunzatoare si esente parfumate, si adormea in cele din urma… Pacientul visa solutia problemei. “Practicarea unor ritualuri intr-o comunitate, cu acelasi scop, duce la aparitia formarii campurilor morfice. Baza teoriei campurilor morfice a fost pusa de Sheldrake. Campurile morfice sunt acele legaturi, intre diferite vietuitoare, care se formeaza “fara a necesita materie sau transmitere de informatii”.”Diferite experimente dovedesc ca vietuitoarele sunt legate intre ele intr-un camp comun, intr-un mod inexplicabil…Ele vibreaza in acelasi moment pe acelasi plan de vibratii si se comporta aproape ca o singura fiinta”.
Intr-un studiu de 5 caz, americanul Conden a constatat un camp asemanator la oameni. Studiul a constat in grupuri de oameni care comunicau intre ei. Persoanele care comunicau, erau filmate dintr-o parte, cu incetinitorul. S-a observant ca: ”Vorbitorul si ascultatorul sunt legati in aceeasi clipa prin miscari minuscule, asa- zise micromiscari. Acest a vibra laolalta s-a manifestat la toti oamenii, cu exceptia copiilor autisti”. Ruediger exemplifica pentru intelegere, cu armonia, sincronizarea si atmosfera dintr-o sala de concerte in care toti muzicanti, dirijor sau public, vibreaza la unison. Pe mine, ma duce cu gandul la slujbele religioase din anumite biserici in care, crestinii reusesc sa vibreze impreuna, precum o singura fiinta, dand astfel nastere unei forte enorme, vindecatoare. Imi este clar ca doar acest drum initiatic catre inauntru si inapoi poate duce la acel insight necesar gasirii drumului vindecarii Sinelui, Eului si corpului fizic. ”Cunoasterea de sine este la urma urmelor constientizarea modelelor, realizarea de sine este acceptarea si implinirea lor”. Este vorba de modele mostenite sau dobandite, “adanc gravate in inconstient”,care nu mai pot fi schimbate si pe care pacientul nu le poate accepta. Modelul neacceptat este impins in umbra iar corpul incearca reechilibrarea organismului prin dezvoltarea unor simptome specifice. Tratamentul practicat de meicina alopata care duce la anularea simptomelor, va redezechilibra organismul pentru ca insasi simptomul restaurase echilibrul. Autorul propune ca solutie benefica ritualul constientizarii modelelor, acceptarea lor si implinirea lor sub o alta forma, despovarand astfel corpul si vindecan simptomele. Putem concluziona ca, nascuti fiind din unitate, crestem si ne dezvoltam fizic intr-o lume a dualitatilor care isi poate pune amprenta asupra noastra ca intreg, determinand uneori dualizarea Eului individului si astfel stagnarea dezvoltarii Sinelui si aparitia bolii fizice,ca semn de compensare si reechilibrare.A ne invata lectia, inseamna a ne asculta corpul pentru a putea sa auzim cand ne striga Sinele, apoi printr-un proces de introspectie profunda putem constientiza ceea ce el ne spune si impreuna, putem regasi calea dezoltarii ramase in urma. Astfel, boala ca mijloc de semnalizare dispare pentru ca,echilibrul si unitatea au fost restabilite.
