Increderea, potentator al vindecarii

    Se mai vorbeste inca despre cancer ca fiind mortal, necrutator, incurabil, etc. Dar, medicina a evoluat: avem substante chimioterapice mult mai eficiente, chirurgia este mai putin invaziva, radioterapia este tintita, iar cancerul nu mai este clasificat in literatura de specialitate ca fiind o boala mortala ci una cronica.

    Tot acest progres este insa conditionat de noi, de gandurile si actiunile noastre pentru ca “ raspunsul la orice tratament medical este influentat de increderea noastra in eficacitatea tratamentului si in personalul medical” Carl si Stephanie Simonton

    

Increderea pacientului in tratamentul recomandat

    Daca eu nu cred in tratamentul medical, oricat de progresist si eficient ar fi acesta, am toate sansele ca efectul sa nu fie unul vindecator  si, cu riscul de a fi criticata, imi asum sa emit prezumtia ca, acesta poate  deveni chiar nociv doar din acest considerent. Este ceea ce numim efectul Nocebo.

    S-a demonstrat stiintific ca, pe de o parte,  gandurile noastre produc reactii chimice in corpul nostru fizic iar pe de alta parte, creierul nostru nu face diferenta intre imaginatie si realitate in sensul in care acesta reactioneaza in acelasi fel daca ne imaginam ceva sau daca acel ceva se intampla cu adevarat.

    Nu ma refer aici la efectul placebo pentru ca, substanta nu este una neutra, ci ma refer mai de graba la potentarea efectului substantei asupra organismului meu. Efectul chimioterapiei este unul dual. Chimioterapia ajuta la eliminarea celulelor maligne si, intr-o masura mai mica sau mai mare, ataca si o parte din celulele sanatoase.  Ce aleg eu din aceasta dualitate? Aleg sa gandesc ca “substanta aceasta ma ajuta sa elimin celulele maligne si sa ma vindec”? sau gandesc ca “substanta aceasta  imi ataca celulele sanatoase?” Atentie pentru ca ceea ce aleg sa gandesc, acel gand, va produce in corpul meu reactii chimice care vor POTENTA efectul substantei chimioterapice ( sau orcarei alte metode, substante, interventii)  asupra celulelor corpului meu!

Leave A Comment

Nu ai niciun produs în coș.

Logo Psihoterapeut Ortansa Margarit
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.