Te duc la psiholog!

De ce vine parintele cu copilul la psiholog?

1  –  “Copilul meu nu mai vrea sa…”

Nu mai vrea sa manance!

Nu mai vrea sa invete!

Nu mai vrea sa iasa afara!

Nu mai vrea sa vorbim!

Nu mai vrea sa iasa din camera!

Nu mai vrea sa doarma singur/a! …

Te rog acum sa continui tu lista!

Priveste lista! apoi

Intreba-te:

Exista ceva ce copilul meu face si de care sunt mandra/u?

Exista ceva ce face pentru care il/o admir?

Cate astfel de ceva-uri pot gasi?

I-am spus vreodata ca il/o apreciez pentru…..?

I-am spus vreodata ca sunt mandra/u de ea/el?

Cat de des ii zic? Este suficient?

Fii constient/a mereu ca:

Eu sunt hrana emotionala principala a copilului meu!

PROVOCARE:

Cand il/ o intalnesti azi prima data, spune-i ceva de care esti mandra, ceva ce admiri la el/ea si observa atent, constient reactiile copilului tau!

Exista o altfel de mimica, poate o alta gestica, poate un zambet, sau poate doar nu s-a mai incruntat? Poate a mai ramas cu tine un pic, nu s-a intors direct si a plecat ca de obicei.

NU iti seta asteptari nerealiste! Nu o sa sara in bratele tale din prima, ca in filmele de dragoste…

 2  – “Sa cautam si sa gasim vinovatul,asta e solutia!”

Din aceasta perspectiva, sunt 2 feluri de parinti:

• Cei care internalizeaza factorii declansatori si favorizanti ai actualului comportament al adolescentului :

Eu sunt de vina/ Trebuia sa imi dau seama mai devreme/ Daca faceam ceva atunci cand…….. etc

• Cei care externalizeaza factorii declansatori si favorizanti ai actualului comportament al adolescentului :

Numai din cauza lu’ ta-su’  sau ma-sa’ / Gașca  a stricat-o / tik-tok –ul e de vina …… etc

Conform dovezilor stiintifice, o modificare de comportament NU poate fi rezultatul unui singurfactor, nu exista o singura cauza ci un cumul de  factori.

Exista mai multe orientari bazate pe dovezi stiintifice care sustin ca : Un gand provoaca oemotie, o reactie chimica in organism, iar aceasta provoaca un comportament!

Nu, nu spun ca vinovat este gandul, dar cred cu tarie ca mutarea atentiei si implicit a energiei tale de pe “De ce? Cine a gresit? Cine e vinovatul?” este o usurare atat pentru tine cat si pentru

copilul tau pentru ca, de fiecare data cand tu vei gandi ca “Iar face asa! Iar a incepu!”, gandul tau va declansa aceeasi emotie de furie, frustrare, etc… si  acelasi comportament fata de copilul tau.

La randul  sau, copilul auzind acelasi lucru de la tine, va avea acelasi gand, care v-a provoca aceleasi emotii de furie, frica, vina… si se va comporta la fel. De fiecare data cand reluati acest

“ciclu” nu faceti decat sa “intariti” acest tip de relatie.

PROVOCARE:

Cand il/o vezi manifestant un comportament pe care tu  il apreciezi ca nepotrivit sau deranjant, incearca sa “iesi” de acolo, nu reactiona! Muta-ti  atentia pe respiratia ta! Inspira si expir pana

cand identifici ca starea de furie s-a diminuat sau poate chiar a disparut. Fa asta in primul rand pentru tine!“ apoi daca simti nevoia, intreaba-te:

Ce a determinat-o sa faca asta? , Oare ce emotie simte acum de face asta? Cand eu eram de varsta ei/lui, oare ce m-ar fi putut determina sa fac/ spun asta?