Citește povești impresionante ale femeilor care au învins cancerul. Curaj, credință și puterea de a nu renunța – exemple reale care dau speranță tuturor.
Scrisoare Doinei
Imi permit sa sublimiez ca, Doina era insarcinata in luna a6a cand a aflat diagnoaticul : neo san stang. A facut chimio in timpul sarcinii. Acum fetita are 10 luni si este superbă, la fel ca mama ei. 💕 Dragă Cancerule ai apărut în viața mea atunci când totul părea perfect, când Dumnezeu mi-a trimis cea mai mare binecuvântare – un copil. În acel moment am simțit că cerul s-a prăbușit peste mine, că lumea pe care o cunoșteam s-a clătinat din temelii. Am plâns, am simțit frică, am simțit neputință. Dar, foarte curând, în adâncul sufletului meu am înțeles că nimic nu este întâmplător. Că, dincolo de durere, venirea ta poartă un sens și o lecție. Ai intrat în viața mea nu doar ca o provocare, ci și ca o oglindă a puterii mele interioare. Prin tine am învățat să mă ridic atunci când simțeam că nu mai pot. Am descoperit în mine o forță despre care nu știam că există. Am mers mai departe cu zâmbetul pe buze, chiar dacă inima îmi tremura. Am ales să îți dau voie să exiști, să te accept și chiar să te înțeleg. Și, poate paradoxal, să mă împrietenesc cu tine – pentru că doar așa am reușit să trec prin această furtună. Ai adus în viața mea cea mai mare minune: fetița mea. Dacă nu erai tu, poate ea nu ar fi astăzi în brațele mele. Prin suferință mi-ai arătat miracolul. Prin frică mi-ai arătat iubirea. Prin întuneric mi-ai arătat lumina. Pentru asta îți mulțumesc. M-ai învățat să privesc altfel viața, să prețuiesc fiecare clipă, fiecare respirație, fiecare privire de copil. M-ai învățat să renunț la ceea ce nu contează și să pun preț pe ceea ce este esențial. M-ai învățat că adevărata putere nu înseamnă să nu cazi niciodată, ci să te ridici de fiecare dată mai conștient, mai puternic, mai plin de iubire. Astăzi, în timp ce scriu aceste rânduri, simt în sufletul meu recunoștință, dar și eliberare. Ca unele relații/persoane din viața mea, și tu ai venit, ai stat, m-ai transformat și acum este momentul să pleci. Îți mulțumesc pentru lecțiile tale, pentru durerea care m-a modelat, pentru revelațiile care m-au făcut mai vie. Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai arătat despre mine. Însă acum este timpul să ne luăm rămas bun. Îți spun adio cu iubire, cu recunoștință și cu eliberare. Te las să pleci din viața mea, să te dizolvi în trecut, pentru că lecția ta este deja în mine. Rămân eu – mai puternică, mai conștientă, mai plină de viață și mai pregătită să îmi trăiesc destinul cu inima deschisă. Adio, cancerule. Mulțumesc pentru ce mi-ai arătat. Drumurile noastre se despart aici. Eu aleg viața, aleg bucuria, aleg iubirea. Aleg să trăiesc. Cu recunoștință și cu eliberare Doina!❤️
Scrisoarea Rodicăi - diagnostic la 33 de ani, azi 58 de ani 🩷
Dragă Cancerule Ai apărut în viața mea prea devreme, când eu eram tânără, copiii mei prea mici pentru a rămâne fără mamă. Mi-am văzut visele spulberate, familia în impas, tatăl îndurerat, căci pe mama o pierdusem înainte. Aceste motive puternice m-au făcut să lupt pentru viața mea. Efortul n-a fost în zadar, dovada fiind numărul mare al anilor care au trecut de atunci. Eu mă consider o învingătoare , ca multe alte femei curajoase, pe care le-am cunoscut și pe care le admir. Sunt mâhnită pentru atâtea vieți scurtate, copii crescuți fără părinți, oameni marcați de pierderea celor dragi. Te-ai răsfățat prea mult timp printre noi ! Ne-am prins puternic de mâini, formând un lanț pe care nu îl vei putea rupe cu pașii tăi perfizi. Strigăm din răsputeri : - STOP CANCERULE ! - PE AICI NU VEI MAI TRECE ! Acest strigăt se aude din toate colțurile lumii. Vom fi uniți și te vom învinge așa cum s-a întâmplat cu multe boli de-a lungul timpului. Rămâi în urmă, căci noi vom merge înainte , pe drumul nostru plin de speranță.
Scrisoarea Elenei
Domnule cancer, Nu mi-ai fost drag si nu pot să-ți spun asa. Ai apărut în viata mea când ma așteptăm mai putin: în pandemie, așa că te-am denumit " propria mea pandemie". Aflasem în martie 2020 că am ureterohidronefroza dar nu puteam intra în spitale iar în toamnă ai venit si tu. Mi-ai schimbat perspectiva asupra vieții, m-ai făcut să citesc cât mai mult despre tine ca să înțeleg cum chimio si radioterapia sunt obligatorii în tratament. Esti " Împăratul tuturor bolilor", precum titlul cartii citite. Pandemia generală m-a ajutat să nu afle părinții, am scăpat de tine dar cu ajutor. As vrea să-ti spun adio dar știu că mă pândești din umbră și atunci merg la controale periodic ca să te țin departe de mine! Elena
Scrisoarea Iulianei
Dragă cancerule, Ai apărut în viața mea fără să te chem și fără să îți dau voie. Ai intrat pe neașteptate, aducând cu tine frică, lacrimi și nopți nedormite. La început m-ai făcut să simt că pământul se rupe sub picioarele mele. Mi-ai furat liniștea, încrederea și o parte din mine. Ai vrut să-mi iei zâmbetul și puterea. Dar vreau să îți spun ceva acum: nu ai reușit să mă învingi. În prezența ta, am descoperit cât de puternică pot fi, câtă iubire am în jurul meu și câtă lumină există chiar și în întuneric. Ai încercat să mă dobori, dar în schimb m-ai învățat răbdarea, recunoștința și curajul. M-ai făcut să privesc altfel viața, să apreciez fiecare zi, fiecare îmbrățișare, fiecare respirație. Iar acum, îți spun adio. Nu îți mai dau spațiu în mintea și în inima mea. Pleacă și ia cu tine tot ce ai adus rău, pentru că eu aleg să trăiesc, să iubesc și să merg mai departe. Adio, cancerule! Nu vei mai avea niciodată puterea asupra mea. Iuliana
Scrisoarea Mariei
Draga cancer, Ai aparut in viata mea cand credeam ca nu te vreau. Atunci eu eram pierduta in grijile pe care le prioritizam : job, aparente, credinta ca sunt invincibila si ca trebuie sa am grija de toți ceilalti. M-ai infuriat tare , gandeam ca tu mi-ai dărâmat tot ce construisem si te uram pentru asta! Cum indraznesti? De ce? Apoi, m-am pierdut complet. Nu stiam ce sa fac, ce decizii sa iau. Oare cum era mai bine pentru mine dar si pentru familia mea? Nu mai stiam cine sunt si nu mai aveam controlul vietii mele! Si dintr - o data, am simtit liniste. Parca tocmai faptul ca nu mai aveam control se simtea odihnitor. Am inteles ca nu pot controla tot. Ce descoperire linistitoare! L - am simtit mai profund pe Dumnezeu. EL era in mine si ma indruma pas cu pas. Medici minunati, oameni necunoscuti care venea catre mine chemați de EL! Și au urmat zile bune și zile rele. Daca mi -aș desena emoțiile, aș devenii proiectantul unui roller coaster fantastic. Cei din jur mă priveau și învațau odată cu mine, fiecare cum putea, să imi liniștească emoțiile. Unii au fugit, alții au rămas. Am luat decizii. Doar ca pentru prima dată in viata mea, nu mai eram singură. Il aveam pe EL și Il simțeam mereu , aveam o echipă de profesionisți care preluase controlul, ce Binecuvântare! A urmat chimio, operație, radio, eu doar ERAM si asta era suficient! Și au trecut anii... și acum imi amimtesc de tine doar că nu te mai urasc. Nu știu cum ar fi fost viața mea fără tine dar știu ce am învățat din capitolul vieții mele alături de tine. Mulțumesc! Maria
Scrisoarea Marianei
Dragă cancerule, Ai apărut în viața mea acum 6 ani, când credeam că nu mi se mai putea întâmpla nimic rău. Ironic este că, ți-ai făcut prezența simțită la vreo 2 luni, după ce, făcusem investigații imagistice și totul părea că este în regulă. Te-am remarcat, dar nu am vrut să cred că, totuși, eu aș putea fi vreodată, "gazda ta" și m-am amăgit cu gândul că totul este în regulă, exact cum arătase rezultatul mamografiei. Momentul în care s-a confirmat diagnosticul (ai primit un nume oficial), cancer mamar, triplu pozitiv, stadiul III A, cu celule mici, agresive, sân drept, am plâns, m-am panicat, am crezut că o să mor și nu o să mă mai pot bucura de familia mea frumoasă. M-am rugat la bunul Dumnezeu și Maica Domnului să-mi dea putere să pot lupta cu tine, cancerule și spre ghinionul tău, asta s-a și întâmplat.Puterea divină a lucrat prin oameni pe care nu îi cunoșteam și care m-au ajutat atunci când am avut nevoie.Le sunt veșnic recunoscătoare 🙏și sper să reușesc și eu să fiu de ajutor celor aflați în suferință. A fost un șoc puternic, să îmi pierd părul de două ori și să îmi pierd un sân, dar am înțeles că, Dumnezeu mă iubește, m-a salvat și voi putea trăi așa în continuare. În toată perioada de chimioterapie, înainte și după operația de mastectomie radicală, credința mea în Dumnezeu, m-a ajutat să înțeleg că mă voi vindeca. Aș vrea să-ți spun, cancerule, că tu ai reușit să mă schimbi în totalitate, să mă determini să renasc din propria suferință!Mi-ai arătat cât de puternică pot fi și cât de mult pot lupta pentru viața mea! Acum m-am vindecat de tine, cancerule și doresc să-ți mulțumesc pentru lecția de viață pe care am primit-o de la tine!
Scrisoarea Laurei
Stimabile Mr. C, Ai apărut în viața mea pe neașteptate, într-o zi care părea ca oricare alta. Țin minte și acum liniștea aceea ciudată dinaintea furtunii, când am aflat vestea. Atunci am simțit că totul se năruie, că pământul imi fuge de sub picioare! Tu ai încercat să-mi furi liniștea, somnul, speranța, zâmbetul! Ai vrut să mă faci să uit cine sunt! Dar, știi ceva? Nu ai reușit! Astăzi, vreau să-ți spun că, deși mi-ai adus durere, spaima, disperare, mi-ai arătat și cât sunt de puternică. M-ai învățat ce înseamnă răbdarea, credința, prietenia adevărată și bucuria fiecărei dimineți! M-ai făcut să-mi prețuiesc viața mai mult decât oricând! Prezența ta mi-a schimbat drumul, dar nu m-a oprit! Dintr-o victimă, m-ai transformat într-o mica luptătoare! Așa că acum, stimabile Mr. C, îți spun rămas bun! Nu mai ai loc în viața mea! Eu merg mai departe — liberă, recunoscătoare și curajoasa! Cu dragoste, răbdare, incredere in mine și in Dumnezeu! Laura
Scrisoarea Mirei
"O mica poveste, nu scrisoare! 😊" - Mira Nu Cancer, este CA IN CER! 😍 Planuri, mari planuri, eu pot face multe, foarte multe, eram intr-o continua agitatie pana intr-o zi cand, ma trezesc dimineata cu o durere la sanul stang, ca ulterior sa aflu ca peste noapte, cred, m-am "imprietenit" cu un cancer triplu negativ grad 3 pe care l-am botezat "viroza respiratorie" . De ce l-am botezat?! Pentru ca, dupa o perioada de carat dupa mine, dupa ce mi s-a spus sa imi accept "boala" si sa vorbesc deschis, am constatat ca eram inconjurata de oameni care au trecut printr-o boala asemanatoare sau au in famile sau prieteni, etc! Vazand cata lume se "lupta" atunci mi-am spus ca este exact ca o viroza respiratorie si eu trebuie sa scap de ea! Am luat-o treptat, pasi mici si repezi cu ganduri bune si oameni buni si pozitivi pe langa mine! Chiar daca ma intrebam, de ce eu?! Am incercat sa aflu, dupa chimio, de ce "viroza" asta a venit la mine?! N-am gasit un raspuns! Dar am inteles ca Dumnezeu nu mi-a dat mai mult decat pot duce, am inteles ca trebuie sa iau lucrurile intr-un ritm mai lent si sa ma gadesc mai mult la mine! Din multimea de "prieteni" i-am strecurat printr-o panza deasa si au ramas cativa, unii erau convinsi ca "viroza asta respiratorie" se ia! Nu asta-i important! Sunt norocoasa, Dumnezeu ma iubeste, "Nesuferitul" meu ma iubeste, familia ma iubeste, am intalnit oameni buni, echipa de medici nota 10 si am.legat cateva prietenii frumoase! Treptat, treptat am ajuns si in ziua cand am "scapat" de "viroza respiratorie" dar am urmat cu sfintenie ce aveam de facut, analize, punctie, chimio, operatie, radio, iar chimio, iar acum ma verific periodic, imi fac Inspectia Tehnica Periodica 😊. Din toata povestea, singurului lucru care m-a afectat foarte mult, a fost momentul cand mi-a cazut parul! Acum pot spune ca am.depasit si particica asta, cu ajutorul dnei Dr Psiholog! I am very happy!
Scrisoarea Liei
Lia - Mamografia care mi-a schimbat viata, Cancerul nu a venit cu avertismente, nu a bautut la usa si nici zgomot nu a facut.A intrat in viata mea intr-o zi obisnuita, cand am mers la o mamografie de rutina, stiind ca ecografia a iesit foarte bine, nu aveam deloc emotii. In urma biopsiei, microcalcificarile suspecte au fost confirmate intr-o zi de 13. Ziua in care totul s-a schimbat, ziua in care am aflat ca dincolo de aparenta unei vieti obisnuite , purtam in mine un cuvand greu: cancer. Vestea buna a fost ca a fost descoperit la timp, in stadiul 0, in situ, tocmai din aceasta cauza am tinut sa precizez faptul cat de importanta este preventia, ecografia mamara sa fie completata de mamografie(microcalcificarile nu sunt vizibile la ecografie), sunt doua investigatii importante, complete pentru un screening anual. Au urmat doua luni de investigatii, tratamente, iar masectomia, pierderea sanului stang si excizia ganglionara a fost o despartire dureroasa, dar si un semn de victorie. Privind in urma, la ziua aceea de 13, nu mai vad doar o condamnare, acum inteleg ca specialitatea oncologie nu este un sfarsit de drum, o vad ca un inceput, un nou drum plin de sens. Sunt recunoscatoare medicilor(chirurg oncolog, plastician, pshiholog, radiologi, oncologi)fizioterapeutilor, colegilor si prietenilor care au ramas aproape si m-au sustinut, familiei care au fost alaturi de mine si nu in ultimul rand sunt recunoscatoare mie insumi, pentru ca nu am ales sa cedez. Cu incredere in Bunul Dumnezeu si a specialistilor am invins cel mai temut dusman al trupului si al sufletului. In urma acestei experiente, pot sa afirm ca am invatat sa apreciez cu adevarat ce inseamna viata, sa apreciez mai mult ceea ce am, sa ma bucur de fiecere zi la maxim, fericirea vine din lucruri marunte,bucuria vine atunci cand alegi sa traiesti, rabdarea si recunostinta sunt puterea de a privi inainte fara teama, sa nu ne mai plangem din orice, sa privesc cu optimism si incredere viitorul.
Scrisoarea Ioanei
To you, the big C You came uninvited, you didn’t knock, you didn’t ask permission- you just showed up RUTHLESS, COLD and far too familiar. You thought you’d take over quietly, maybe silently, you’d bring fear, tears, and chaos in my life – you did for a while. BUT here’s what you didn’t expect: THE FIGHT THE STRENGTH THE SHEER WILL OF THE HUMAN SPIRIT. You underestimate the power of a body that refuses to give in the courage of a soul that says “NOT TODAY”! You left scars physically, emotionally and mentally BUT every scar is a price for a SURVIVOR. You steal my energy, my hair, my sense of self, but never my love for life. You tried to break me BUT instead you build a warrior, you tried to steal life BUT instead I learned to cherish every moment with my loved ones. I am NOT thanking you but I will say: You reminded me how precious life is. You reminded me how deep people can love, how fears they can fight, and how much light can still shine even in your dark shadow. So, NO Cancer - you didn’t win because I rise EVERY TIME. I am not the same, BUT I am still here, still standing, still rising! AND I CHOOSE LIFE ! PLEASE DON’T COME BACK, YOUR’RE NEVER WELCOME HERE !
Scrisoarea Adinei
Ai fost cutremurul ce mi-a zdruncinat existența. După pârjolul pandemiei te-ai găsit tu să apari și să-mi dai lumea peste cap. Și ca și cum nu era suficient te-ai declarat triplu negativ. Ai trimis o undă de șoc printre toți cei ce mă iubesc și mă cunosc, mi-ai pus familia pe jar și le-ai învăluit inimile în frici. Pentru asta nu te pot ierta. Mie mi-ai dat luni de tratamente, spitale, analize, drumuri, nopți albe. Tot atunci mi-ai luat bir frumosul meu păr și mi-ai lăsat o perucă (câte lacrimi!). Nu te-ai zgârcit și ai adăugat o întreagă pleiadă de efecte adverse asociate tratamentelor. Dar ce să vezi?! Am avut norocul să fi fost înconjurată de medici excelenți, asistente și tehnicieni empaticii, psihoterapeut de excepție, toti adevărați profesioniști către care mă înclin cu recunoștință. Am avut și am alături oameni frumoși care m-au ajutat și susținut și cărora le mulțumesc așa cum mă pricep. Aș vrea să-ți spun totuși că au rămas și lucruri bune după tine pentru că în urma unui cutremur, oamenii reclădesc, poate mai frumos și mai bine decât înainte, mai trainic, mai luminos. Acum percep lumea, viața, mai profund, mai clar, cu mai multă bucurie și indrăznesc să cred cu mai multă înțelegere. Umbra ta dispare, e tot mai palidă pe zi ce trece astfel încât merg înainte cu toate pânzele sus, decisă să mă bucur de toate lucrurile minunate din viața mea. Așadar... Drum bun și cale bătută!
Scrisoare de la Mady
Draga Cancer! Ai apărut în viața mea intr-un moment în care totul era haotic....munceam non-stop,mă neglijam total și aveam doar pretenția că trupul meu să tragă fara sa ii fi mulțumit vreodată.Ma lăudăm cu faptul că nu mă mai îmbolnăvisem de nu știu câtă vreme și uite cum ai apărut tu și ți-ai făcut simțită prezența că un rege care a venit să cucerească un teritoriu.Tin sa subliniez că până să apari in viața mea nu aveam prea multe noțiuni in ceea ce te privește. M-ai speriat foarte tare ce-i drept,ești fioros asta e clar, mi-ai dat emoții pe care nu le-am mai simțit,însă trecând prin aceasta trauma te-am cunoscut mai bine. M-ai făcut să strâng moartea în vene pentru a mai câștiga o zi....o zi care sa meargă spre vindecare,m-ai făcut să plâng după o perioadă în care nu mai știam cum e să simți lacrimi pe obraji,m-ai făcut să urlu și să Îl strig pe Dumnezeu deși eu Îl renegasem de multa vreme. M-ai făcut să mă ridic când eram sleită de toate puterile și credeam că nu mai pot,m-ai făcut mai puternică și m-ai întors cu fața spre mine,spre trupul meu căruia îi mulțumesc că a fost și este suficient de puternic sa îți facă față. Cortexul meu te-a stocat pentru totdeauna cu tot amalgamul de sentimente care mi-a fost dat să îl cunosc de când te-am cunoscut.Umbra ta mă va însoți de acum încolo la fiecare pas. Eu îți mulțumesc! De ce?! Pentru că datorită ție mi-am văzut familia care s-a mobilizat atât de frumos in a mă susține ,pentru că prin tine am inceput să mă văd pe mine și să mă iubesc fara sa mă simt egoista,pt că am cunoscut medici și oameni extraordinari care mi-au ghidat pașii prin lumea ta, pentru că am experimentat tratamente și domenii care nu știam cum arată, pentru că ai adus liniște în haosul pe care îl trăiam și pt noile provocări pe care va trebui sa le trec în următorii 5 ani. Acum ești sub control și bine,vei rămâne așa pt că vreau sa trăiesc și îți promit că altfel de data asta pentru că ai fost că o resetare in viața mea și vreau să îmi văd nepoțelul mare,sa mă bucur de aventura creșterii lui. Te las cu bine și ne revedem cu bine la fiecare ITP. Cu drag Mady!
Scrisoarea Cristinei
Draga Cancer, Scriu aceste rânduri cu inima grea, dar și ci o forță pe care nu credeam ca o pot avea. Ai intrat în viața mea ca o furtună, aducând cu tine teamă, durere si o luptă neîncetată. Ai încercat sa ma dobori, să-mi furi bucuria și speranța. M - ai atacat pe mine, o ființă plina de lumina, de viață și de iubire. Am luptat, am rezistat, am gândit chiar și în cele mai grele momente. Am învățat ce înseamnă adevarata forță,ce înseamnă să iubești viața cu fiecare fibră a ființei mele. Ai încercat sa ma distrugi dar în schimb m - ai făcut mai puternică, mai empatica, mai recunoscătoare pentru fiecare zi. Astăzi, cu inima plină de emoție, dar și de speranța, îți spun adio.Nu mai ai puterea asupra mea. Nu te voi uita niciodată, pentru că mi-ai arătat ce inseamna sa lupt, sa iubesc și sa trăiesc. Adio, Cancer. Sper ca vei dispărea din viețile celorlalți, așa cum ai dispărut din viața mea Cu durere și recunoștință, Cristina
Scrisoarea Elenei
Întâmplător sau nu , mi a fost extirpat sânul acum 14 ani în luna octombrie, chiar de ziua de naștere a mamei mele, cu care am o relație foarte bună. Ana, fata mea, avea atunci 12ani. Primul meu gând a fost ca nu voi trăi ca să o văd crescând.Dar, DUMNEZEU mă iubește și în această vară am fost prezentă la cununia ei. Domnule C. Eu mă consider o învingătoare. Ai apărut în viata mea când nu te așteptam ca să mă faci să plâng cu lacrimi amare când nu era nimeni să mă vadă! Totuși, am învățat ceva important de la tine. Sunt o femeie puternică și pot face față provocărilor. Nu aș fi fost astăzi aici fără ajutorul medicilor care m au tratat și al familiei mele, care m a susținut și cărora le mulțumesc. Domnule C. Îmi iau azi la revedere de la tine cu speranța ca nu te voi mai întâlni în drumul vieții mele.
Scrisoarea Ivonei
Dragă C., îți spun drept: nu ești o prezență pe care cineva și-ar dori-o vreodată în viața sa. Dar tu nu prea întrebi și nici nu ceri voie. Vii pur și simplu. Ne găsești acolo unde suntem — când visăm la ziua de mâine, avem planuri, alergăm de colo-colo și, în general, suntem ocupați să trăim. Când ești ocupat, te iei cu una, cu alta și nu mai ai timp pentru tine — nici să te vezi, nici să te asculți. Și, de multe ori, te pierzi pe tine. Așa m-ai găsit și pe mine: rătăcită printre drumurile care duceau, de cele mai multe ori, spre alții. Cu liste lungi de lucruri de făcut, cu nopți transformate în zile și cu motoarele (supra)turate. M-ai luat prin surprindere — nu erai pe listă, așa că habar n-am dacă îți anunțasei, în vreun fel, prezența. Când te-am văzut, erai deja instalat comod, într-un loc călduț, lângă inimă. Cred că nu degeaba ai ales locul ăsta. Să ți se fi părut, oare, că e loc liber acolo? Sau, poate, te-ai gândit că poți să uzurpi locul altcuiva. Îmi pare rău că ești dezamăgit. Oh, stai…de fapt, nu! Îmi pare al naibii de bine că ai fost dezamăgit, când ai observat că „ceilalți” care erau acolo au rămas — și au devenit și ei mai puternici, odată cu mine. Au luptat, chiar dacă n-au înțeles de ce a fost nevoie de tine. Tu mie aveai să-mi spui ceva. Mie veniseși să-mi strigi, în gura mare, să mă opresc din vorbit și să învăț să ascult. Să mă opresc din a-i privi pe alții și să mă întorc să mă privesc pe mine. Să mă opresc din a face mai multe și să încep să fac mai puține. Nu mi-ai plăcut. M-ai scos din ritm — te-am urât. Mi-ai blocat drumul — te-am acuzat. M-ai durut — și m-am luptat cu tine. În final, ai înțeles cum stă treaba: nu m-am luptat cu tine, m-am luptat pentru mine. Și te-am înțeles, în sfârșit, și eu pe tine. N-ai venit ca un răspuns la ce îmi doream — nu, deloc! — ci ca un răspuns la ce aveam nevoie. La o răscruce de drumuri, mi-ai dat șansa să aleg o cale mai bună, mai sănătoasă, mai împlinitoare. Mi-ai reamintit ce e important pentru mine și că viața e un dar pe care vreau să-l onorez. Mi-ai arătat că oamenii sunt buni și susținători. Mi-ai dat atâtea prilejuri să fiu recunoscătoare. Mi-ai deschis un spațiu în care să pot crea și să pot da înapoi. Îți mulțumesc și îți spun acum: rămas-bun. E timpul pentru un nou început! Sper să nu ne revedem, Ivona P.S. Tocmai am tăiat de pe to-do list trei lucruri.
Scrisoare de la Camelia
*Dragă cancerule,* deși este cam ciudat să te numesc cu acest apelativ după ce mi-ai adus atâta tristețe și suferință în ultimii ani te numesc totuși așa privindu-te și ca o pe o lecție care m-a învățat cât de fragilă este uneori viața și cum ți se poate ea schimba într-o singură zi. *Ai apărut în viața mea* într-un moment de zbucium sufletesc, într-un moment când aripile îmi erau deja frânte, într-un moment de deznădejde sufletească....ai apărut cum spuneam mai devreme, poate ca o lecție pentru a-mi arăta adevărata însemnătate a lucrurilor. Cu toate acestea m-ai făcut să trec printr-o perioadă pe care nu credeam că o voi cunoaște. Nopți nedormite, întrebări nerostite, sentimente netrăite... câte lacrimi n-au curs... De cele mai multe ori îmi înăbușeam plânsul în hohote blânde sau chiar plângeam doar cu sufletul. *Prezența ta* era fix ce-mi lipsea... și cu toate acestea prezența ta mi-a arătat cât de fragilă poate fi viața, m-a apropiat mai mult de Dumnezeu. Mă rugam zi și noapte ca El să facă ceva ca eu să fiu mai bine. Nu a fost deloc ușor ceea ce am trăit. Multele ședințe de chimioterapie nu au fost deloc ușoare iar efectele adverse nu au fost nici ele puține... nicidecum... N-o să vorbesc prea mult despre acea perioadă, despre cum mi-a frânt ea bucuria de a trăi, despre cum mi-a îngenunchiat sufletul, mi-a furat zâmbetul... despre lacrimi, suferințe... pe scurt, multă durere... De la fata subțirică și cu părul foarte bogat m-am trezit în câteva săptămâni cu o fată pe care nu o mai recunoșteam. Unde era fata de acum o lună? Cine îmi furase părul?......genele, sprâncenele? ... crunta boală îmi luase și asta. Nu îi era suficientă suferința fizică. Mi-a lovit și sufletul, stima de sine... Căpătasem figura aceea comună a bolnavilor oncologici... Durerea era și mai mare când o vedeam alături pe sora mea geamănă care îmi amintea clipă de clipă cum fusesem și eu în urmă nu cu mult timp. Ca și cum pierderea podoabei capilare nu era suficient de stresantă "a trebuit" să suport și pierderea genelor și sprâncenelor. De ce trebuie un bolnav să suporte și asta? De ce i se adaugă și această durere celorlalte dureri? Sprâncenele sunt trăsăturile puse pe față care ajută la punerea în valoare a emoțiilor; sunt esențiale pentru modul în care ne imaginăm ca indivizi. Fără sprâncene fața mea devenise vagă, lipsită de emoție, fără expresivitate, bolnavă și plină de durere. Am luptat cu această față timp de câțiva ani, cât a durat tratamentul oncologic și pot spune că urmele i se mai văd și astăzi. Dar Dumnezeu mi-a dat puterea să pot duce boala, să lupt cu suferința ca să nu sufere cei dragi mai mult decât deja sufereau din cauza acestei situații în care mă aflam și să aibă parte de normalitatea dinaintea diagnosticului amar. Dumnezeu mi-a modelat creierul ca pe un lut în mâinile Sale ca să am mereu speranță și încredere. Nu m-am alintat, nu m-am concentrat pe durere și, bazându-mă pe Cel ce Sus EL m-a purtat continuu pe brațele Sale divine. Astfel, dintr-o persoană slabă, am devenit mai puternică decât am crezut că pot fi vreodată... mai puternică decât credeam că cineva poate fi încercând să uit ce umbră s-a așternut peste viața mea. M-am rugat mult pentru că nădejdea mi-era numai la EL. Au fost luni de zile, chiar ani, de emoții, rugăciuni, dureri, speranțe, pregătiri, suferințe și toată paleta de sentimente ce vine odată cu aflarea cuvântului crâncen: “cancer”. Familia mea restrânsă și cei ce m-au încurajat și ajutat fiecare după cum a putut și simțit, rămân veșnic în sufletul meu alături de cicatricile permanente săpate adânc pentru a-mi aminti ceea ce am învățat prin acestea dar și ceea ce mai urmează să învăț. Cei dragi mi-au spus că sunt puternică. Când mă uit în urmă, îmi dau seama că sunt puternică… Mai am de sortat multe gânduri, multe sentimente… Am învățat să prioritizez și în funcție de importanță și nu doar de prioritate… să iubesc și mai mult viața … Mai am de învățat să înțeleg câteva “de ce”-uri… pentru că am primit și dezamăgiri sufletești de la oameni foarte apropiați pe când alții, la care nu m-am așteptat, cunoștințe, colegi, m-au răsfățat cu încurajări și ajutor… Pentru că da, în situații ca acestea, e nevoie de mult ajutor; mai ales sufletesc. *La despărțire îți spun că nu te mai urăsc.* Oricât de mult te-aș fi urât am învățat că Dumnezeu este mare și bun și cu multe rugăciuni El ne poate salva. Si noi adulții desi suntem oameni mari suntem totuși niște copii… Ce bine că suntem copii ai Tatălui Ceresc! Căci El ne aduce izbanda și vindecarea!
Scrisoarea Stelutei
Dragă cancerule, Ai apărut în viata mea tocmai când ieșisem și eu la pensie. Și atunci am simțit că mă prăbușesc, m-am supărat foarte tare crezând că acesta este sfârșitul vieți mele. Tu ai avut un scop cu mine, acela de a mă îndrepta cât mai mult spre Dumnezeu. Aș vrea să-ți spun acum că datorită ție am reușit să mă las în mâinile Maici Domnului să mă rog și să cred cu toată ființa mea că ea m-a vindecat. Prezenta ta m-a ajutat sa îmi schimb stilul de viata. Mi-am schimbat stilul alimentar, fac mișcare, merg în pelerinaje la maisluri, la slujbe, merg în tabără precum copii unde mă simt ca un copil, am mai multa grija de mine mă iubesc așa cum sunt, sunt puternică,sunt încrezătoare, sunt o ființa creată de bunul Dumnezeu. Îți mulțumesc că ai apărut că m-ai făcut să-mi schimb stilul de viață dar nu te mai vreau în viata mea. ADIO! EU SUNT SĂNĂTOASĂ. EU SUNT PUTERNICĂ. EU SUNT FRUMOASĂ. EU SUNT FERICITĂ. EU SUNT IUBITA. EU SUNT ÎMPLINITĂ. SI PENTRU ASTA TIE DOAMNE ÎȚI MULȚUMESC
Scrisoare de la Mihaela
Dragă cancerule, Ne-am cunoscut în 15 noiembrie 2024 după o vară epuizantă. Intrasem în iunie la menopauză și în urma unui consult ginecologic am primit preventiv un bilet de trimitere la mamografie. Bineînțeles ca nu știam de tine. Am pus biletul de trimitere într-un sertar de la birou. Aproape de expirarea valabilității m-am programat pentru mamografie. În ziua programarii s-a constatat că biletul avea CNP-ul greșit. M-am întors la medicul specialist să modifice biletul. Acesta nu avea program.Tu erai nerabdator să mă cunoști. M-am întors să fac mamografia contra cost însă nu s-a putut fară recomandare. M-am dus la medicul de familie care mi-a emis un nou bilet și m-am întors să fac mamografia după o jumătate de zi de alergătură. Am facut mamografia și a doua zi am făcut cunoștință cu tine. Doctorița radiolog mi-a spus despre tine însă nu o mai puteam auzi, vedea și nu mai puteam vorbi. Ai apărut în viața mea ca un șoc primit de la viață. Am umblat bezmetică fără mâncare și odihnă luni întregi. Te-am huiduit, urât, renegat, ai fost Siberia sufletului meu. Mi-ai secătuit sufletul de durere, ai fost nemilos, ai venit forțat în viața mea. Am stat în stare de veghe luni de zile considerând că este nedrept ce ai facut. Te-am acceptat greu ca partener. M-ai lăsat la o răscruce să decid încotro vreau să merg, sugerându-mi că trebuie să-mi învăț lecția despre viață. Până să te întâlnesc vroiam să dețin controlul în tot crezând că, cu o bună organizare voi funcționa perfect. Tu m-ai facut să mă resemnez în fața ta, să văd realitatea, să îmi pierd frica și să-mi recapat credința în Dumnezeu. M-ai învățat că nu am timp să mă învinovățesc pe mine însămi și trebuie să accept tot ce nu pot schimba. M-ai învătat că nu am voie să mă plâng, să fiu recunoscătore pentru fiecare zi primită în dar, să reflectez în interiorul meu, să mă împac cu mine însămi, să nu mai iau totul în serios. Te-am înțeles ca un mesaj menit să mă trezească să-mi las ego-ul să moară, să înteleg că viața este un miracol. Mi-ai dat curaj să-mi cer iertare tuturor semenilor mei pentru toate greșelile facute cu voie sau fără de voie. Cu tine ca partener nu mai poți avea o proiecție a vieții, totul se scurtează și trebuie să te grăbești să înveți să traiești. Mi-ai provocat durere fizică și sufletească, m-ai chinuit și obosit. Tu m-ai trezit deși eram ruptă în bucăți și în final mi-a adus momentul cel mai bun pentru manifestarea sinelui. La început nu întelegeam cum poți să faci să ai o atitudine pozitivă, căutam să mi-o însușesc dar nu acesta era raspunsul la lecția primită. Aceast răspuns l-am primit într-un proces lung de disperare, framântări și frici. Acest răspuns nu l-am perceput ca o abordare pozitivă ci mai degrabă necesitatea unei schimbări radicale la tot ce am facut greșit cu viața mea pâna la apariția ta. Acum îl văd pe Dumnezeu în toți și în toate. Mult timp nu am putut să mă rog. Găseam că este inutil să faci acest lucru atâta timp cât zarurile sunt aruncate. Eu am crescut cu frică de Dumnezeu în religia creștin ortodoxă. M-am hotărât să țin un canon din 29 ianuarie 2025. Nu am reușit din acea zi. M-am operat în 15 ianuarie 2025 iar rezultatul biopsiei urma să vina în jur de 15 februarie. În 30 ianuarie la 5 dimineața m-am trezit cu mesajul în cap că a venit rezultatul. Nu am vrut să verific deoarece mă simțeam puțin mai bine și consideram că nu pot face față. Amânam acest moment copleșită de frică. În cursul zilei de 30 ianuarie s-a auzit din telefon un sunet de notificare și am deschis mailul cu rezultatul biopsiei. Până atunci verificasem zilnic rezultatul pe contul climicii deși urma să vină în 21 de zile lucrătoare de la operație. Am considerat acest mesaj venit de la Divinitate. De atunci mă rog zilnic la Dumnezeu. Cancerule în final la despărțire îți mulțumesc pentru starea de trezire și astept să-mi dai undă verde că am înteles mesajul și prezența ta în viața mea. Îți mulțumesc pentru că ai insistat să ne cunoaștem.
Scrisoarea Danielei
Dragă cancerule, *Ai apărut în viața mea* într-un moment în care deja te știam, făcuserăm cunoștință prin intermediul surorii mele când ai avut îndrăzneala să i te insinuezi în viață cu ceva ani în urmă. Deja te cunoșteam când ai hotărât să te strecori și în viața mea. *Și atunci am simțit că* trăiesc un déjà vu.... Mi se părea că toată durerea prin care trecusem împreună cu sora mea se repeta doar că de data aceasta rolurile se inversaseră. Acum eu eram pacienta iar rolul de susținătoare pe care îl jucasem cu câțiva ani în urmă mi-l luase sora mea care deși nu se refăcuse complet boala o întărise într-atât încât acum ducea povara celor două nemiloase boli; a ei și a mea, încurajându-mă ea pe mine. Multe lacrimi au curs pe obrajii ei dar și mai multe au fost cele nerostite, cele care au curs în suflet pentru povara ce îi apăsa inima și pe care o avea de dus. Uneori ochii nu sunt singurul loc din care cad lacrimile și atunci sufletul le preia pentru ca cei de alături să nu vadă toată suferința chiar dacă o pricep și o simt. Și eu îmi dădeam seama acum de dubla ei suferință care era și a mea până la urmă. Dar sora mea trecuse deja prin crunta boală iar boala o întărise, o făcuse mai puternică. Se spune că în spatele fiecărei persoane puternice se află o poveste care nu i-a dat de ales. Așa era acum și sora mea. Devenise puternică "cu ajutorul" bolii. Durerea și viața trăită în suferință au întărit-o, au făcut-o mai puternică. Încerca să mă ajute cât putea deși ea avea la rându-i nevoie de ajutor. Și eu încercam pe cât puteam să nu mă plâng doar că cei cărora le pasă te aud și atunci când nu vorbești… Știu din proprie experiență cât este de greu să îl vezi pe cel de lângă tine cum suferă în tăcere căci liniștea nu este un gol ci este plină de răspunsuri iar eu auzeam în tăcerea ei răspunsul care erau sprijinul și rugăciunile pentru suferința mea, pentru suferința ei... pentru suferințele noastre. *Tu ai* fost cel care ne-a dus pașii pe coridoarele spitalelor. Mai întâi drumurile au purtat-o pe sora mea într-acolo ca pacientă, cu mai mulți ani în urmă... apoi și pe mine... ceva mai recent. Desigur drumul complet este cel știut de toți cei care au trecut prin asta... spitale cu profil oncologic, intervenții chirurgicale, chimioterapie, radioterapie și tot ce mai implică această cumplită boală; medicație - multă și dură și bineînțeles efectele secundare: stare de rău, nopți nedormite, tristețe sfâșietoare, neputință. Știu și ce înseamnă lacrima cursă pe obraz sau în suflet... am simțit-o din plin când boala o atinsese pe sora mea dar și atunci când pacienta eram eu. Dor la fel de mult și la fel de greu... parcă o idee mai tare când curge pentru cel drag. În prezent sora mea este foarte, foarte bolnavă. Pe lângă afecțiunile oncologice care au lăsat urmări s-au mai adunat și altele... multe și destul de grave. Acum este pensionată pe caz de boală. Momentan doar drumurile spre spital o mai scot din casă. Din fericire eu am trecut printr-o formă mai ușoară a acestei cumplite boli. *Aș vrea să îți spun acum că* este foarte dureros să ai aripile frânte dar rănile se vindecă treptat când cei dragi îți sunt alături. Dumnezeu stă deasupra tuturor și oricât ai fi tu de nemilos El este mare și nădăjduiesc că ne va fi alături. *Prezența ta mi-a* arătat cât de mult trebuie prețuită viața. Neprețuita viață care este dureros de scurtă. Ziua abia a început și te trezești că este deja seară; Azi este abia luni și mâine e deja vineri; ...și luna deja s-a terminat.... .... și anul e aproape gata.... ... și deja au trecut 40, 50 sau în curând 60 de ani din viața noastră; ... și realizăm că ne-am pierdut părinții, prietenii.... ... și îți dai seama că e prea târziu să te întorci . Deci... să încercăm, în ciuda tuturor lucrurilor, să profităm de timpul care ne-a mai rămas. Să continuăm să căutăm activități care să ne facă plăcere. Să adăugăm puțină culoare gri-ului nostru. Să zâmbim lucrurilor mărunte din viață care ne pun balsam în suflet. Și în ciuda tuturor lucrurilor, trebuie să continuăm să ne bucurăm cu seninătate de timpul care ne-a mai rămas. Să încercăm să eliminăm "după"... O fac... după, Voi spune... după. Mă voi gândi la asta mai târziu. Lăsăm totul pe mai târziu. Și apoi de multe mai târziu poate fi prea târziu; deci, să nu lăsăm nimic pentru mai târziu. *La despărțire* îți transmit că deja te-am uitat și m-am decis să trăiesc frumos fiecare zi, să am grijă de sănătatea mea iar dacă lacrimi vor fi să fie doar de fericire!
Scrisoare de la Monica
Draga cancerule, ai aparut in viata mea cand trebuia sa inteleg ca fiecare zi e importanta si trebuie traita, ca eu sunt importanta si trebuie sa inteleg si sa accept asta. Atunci am simtit o mare deznadejde la gandul ca nu voi mai fi mult alaturi de copii mei dragi si asta a fost sfasietor. Dupa operatie, medicul mi-a spus ca mai am cam un an, restul… depinde de mine. In acel moment am inceput sa caut raspunsuri, solutii, sprijin si m-am agatat de fiecare posibilitate de salvare. M-am concentrat pe mine, pentru ca aveam nevoie de mine, toata. Eram genul de om care se imparte tuturor si nu mai ramanea nimic, in final si pentru mine. A fost o perioada ce nu poate fi povestita, dar sunt foarte recunoscatoare pentru ca am iesit din ea, alt om. Nu urasc boala, ea mi-a aratat cine sunt cu adevarat. Fara ea, as fi trait pentru altii si dupa cum si-ar dori altii, acum chiar simt ca traiesc pentru mine. Prezenta cancerului mi-a salvat viata si mi-a dat curaj sa o traiesc. Am descoperit in aceasta experiența crunta o oportunitate de a ma descoperi. Eu chiar ii sunt profund recunoscatoare. Sa auzim mereu de bine!
Scrisoarea Andreei
Ai apărut în viața mea ca o glumă proastă. Cred că a fost singura oară în viața mea când am intrat într-un un cabinet medical plină de încredere. Eram convinsă că totul e în regulă. Cum putea fi altfel din moment ce îmi făceam controalele cu precizia unui ceas elvețian? Și totuși... Mi-ai arătat că viața e plină de surprize. Avem impresia că putem controla totul când, de fapt, nu controlăm nimic. Am aflat că s-ar putea să existe o ,,mică problemă" după o zi plină de evenimente neprevăzute. Parcă ceva încerca să mă pregătească. Un tramvai luat în direcția opusă, aglomerație, multe neplăceri la muncă. Apoi ai apărut tu. Mai are rost să spun cum totul a picat pe un plan magnific de secundar? Cum lumea mea părea că începe să se dărâme, iar eu stăteam pur și simplu în mijlocul dezastrului, încercând să înțeleg ceva? Nu, nu are rost. Știi prea bine asta, doar e opera ta. Mi-ai arătat într-o secundă cum eu nu controlez nimic. Absolut nimic. Mi-ai luat toate fricile și nemulțumirile de până atunci și ai dat cu ele de toți pereții. Mi-ai arătat că lucrurile importante sunt altele, de multe ori, fix cele pe care le ignorăm. Mi-am dat seama că mă concentram atât de mult pe ce nu mergea în viața mea și întorceam spatele lucrurilor care mergeau. Pierdeam din vedere ce aveam în favoarea celor care, credeam eu, că îmi lipseau. Apoi... A venit frica. Una intensă, atât de profundă încât mă simțeam paralizată. Ca un nisip mișcător. Simțeam că mă scufund, dar nu puteam face nimic. Orice încercare de a salva ceva mă arunca și mai adânc în valurile fricii. Nu mai puteam să merg, nu mai puteam să înot. Pur și simplu încercam să plutesc. Zile întregi am încercat să ignor. Am sperat că dacă mă prefac, dacă mă comport ca și cum nu ar fi nici o problemă, o să te plictisești și o să pleci. Apoi, în așteptarea rezultatului de la biopsie, te am botezat Beni. Benign. Speram că ești doar o mică rană, apărută din senin, o mică neplăcere în avalanșa de stres din ultima perioadă. Mi-ai spulberat și iluzia asta. Am primit rezultatul seara târziu. Eram acasă, după o zi superbă de octombrie. Îmi amintesc cum mergeam spre casă, soarele strălucea în cel mai frumos apus pe care mi-l amintesc și mă gândeam ,,Nu are cum să se întâmple ceva rău într-o zi atât de frumoasă ". Puncte din nou pentru tine. Mi-ai demonstrat, din nou, cât de tare mă înșelam. Mi-ai distrus și ultima iluzie, ultima speranță că, dacă te ignor, o să pleci. Atunci m-ai obligat să încep lupta. Nu știam exact ce arme trebuie să aduc și nici unde urma să ne batem, dar știam că trebuie să ies cu bine din asta. Am știut, în timp ce îmi fugea pământul de sub picioare și începeam să tremur în frisonul care m-a scuturat toată noaptea că trebuie să fiu bine. Indiferent ce ar însemna asta și indiferent ce ar trebui să fac pentru asta. În secunda în care am îmbrățișat-o pe mama, dărâmată de durerea că singurul ei copil, fiica ei iubită mai presus de orice pe lumea asta primește diagnosticul ăsta, în momentul în care i-am promis ei că o să fiu bine, am știut că asta este cea mai importantă promisiune din viața mea. Pe asta o să o țin, indiferent ce o să mă coste. Au început analize, investigații, înțepături, substanțe de contrast, termeni pe care nu îi înțelegeam. M-ai obligat să pun întrebări grele și să primesc răspunsuri dureroase. M-ai obligat să îmi privesc viața și să accept că, poate, nu o să fie exact ce am visat. Că, poate, va trebui să renunț la anumite lucruri. Că va trebui să învăț să trăiesc în incertitudine. Că, poate, unele lucruri nu le voi mai putea avea. Sau, poate, viața îmi va mai rezerva surprize, de data asta plăcute. În mijlocul haosului, m-ai învățat să cad în genunchi și să plâng. Să îl redescopăr pe Dumnezeu și să Îi vorbesc, nu ca să Îl acuz, ci să Îi cer ajutorul. Să îl las pe El să hotărască ce merit și ce nu. Să mă ajute să accept, în situația în care lucrurile nu ar fi mers așa cum mi-aș fi dorit. Datorită ție, am intrat într-o biserică. Am înțeles că poți primi ajutor, dacă îl ceri. L-am cerut și au început să apară în jurul meu oameni care păreau trimiși de undeva de sus. Am înțeles că, cineva, acolo sus nu îmi dă mai multe decât pot să duc. Așa că am plâns, m-am împiedicat, am căzut, apoi m-am ridicat cât am putut și am mai făcut un pas. Din aproape în aproape, am ajuns la cea mai grea decizie. Am sperat să primesc vești bune, dar m-am pregătit pentru vești proaste. Mi-ai luat un sân și multe iluzii. Mi-ai arătat cine este suficient de puternic pentru a putea trece cu mine prin furtuna asta și cine fuge repede spre un loc cu mai mult soare. Mi-ai pus în față toți demonii mei și m-ai obligat să îi privesc pe fiecare în parte. Adevărul este că te-am urât. Dacă aș spune acum că te iubesc, ar fi o mare minciună. Probabil că nu te voi iubi niciodată. Dar astăzi pot să recunosc faptul că m-ai învățat multe. Ai fost precum profesorul exigent pe care nu îl agreezi foarte tare în școală, dar după ani și ani îți dai seama că este cel de la care ai învățat cele mai multe lucruri. Nu l-ai iubit, dar ajungi, în timp, să îl respecți și, poate, în anumite momente, respectul este o altă formă de iubire. Nu cred că există om care să treacă prin viață și să rămână întreg. Fiecare dintre noi purtăm diferite răni. Unele se văd, altele doar se simt. Tu o să fii întotdeauna una dintre cele mai mari răni ale mele. Dar, cu fiecare zi care trece, te transformi din ce în ce mai mult într-o amintire. Un fel de ,,a fost odată". Viața după diagnostic are mai mult sens și, deși mi-ar fi plăcut să nu trec prin asta, acum încerc să scot ce e bun dintr-o experiență grea. Fiecare zi care trece mă aduce din ce in ce mai aproape de mine, cea nouă și, deși îmi este dor de mine cea din trecut, abia aștept să o cunosc pe Andreea nouă.